Dacă nu ai experimentat încă plimbarea cu ATV-ul iarna, pe zăpadă, e...
Citeste mai multDacă vrei să explorezi minunata zonă de pe Valea Doftanei, atunci ai ajuns unde trebuie. De la noi poți închiria un ATV:
Traseul Crăiței – 2h mers
Începem aventura traversând Râul Doftana, după vom începe să urcăm către Crăițe pe un drum cu o priveliște minunată.
Urcarea spre munte ne pregătește o doză maximă de adrenalină, iar în vârf, la o altitudine de 1521 m, vom putea admira pădurile, munțile și localitățile. O imagine absolut fantastică!
După care ne îndreptăm spre Gâlmă, mergem pe un drum cu noroi, apoi urcăm usor spre pădurea de fag pe drumul forestier. Ieșirea din pădure ne oferă o deschidere spectaculoasă către munți.
Pe coama Gâlmei, împrejmuită de păşune, putem admira peisajele de poveste!
Cu puțin noroc, în funcție de anotimp putem vedea și Lacul Paltinu.
Traseul Poiana Hoților – 2h mers
Ne aventurăm pe drumul haiducilor de odinioară. Traversăm Râul Florei, cu o minunată pădure de fag pe partea stângă, ca după jumătate de oră să ajungem la vestita Cabană a Vânătorilor, unde pe vremuri se strângeau vânătorii.
În imediata apropiere este Poiana Hoților, unde vom poposi să admirăm pădurea și să ne bucurăm de peisajele magnifice.
Aventura continuă într-o pădure deasă, pe un drum plin de noroi cu diferite obstacole. Din pădure intrăm pe Izlazul ce uneste Rusu cu Teşila, cu o priveliște superbă a întregii localități înconjurată de munți.
Traseul Steiasa cu masă tradițională* – 4h mers
Un traseu plin de adrenalină care culminează cu o probă de foc în Poiana Hoților.
Traversăm Râul Florei, cu o minunată pădure de fag pe partea stângă, ca după jumătate de oră să ajungem la vestita Cabană a Vânătorilor, unde pe vremuri se strângeau vânătorii.
După o scurtă pauză, ne aventurăm în pădurea din ce în ce mai deasă și dupa 30 de minute de urcat și străbătut diferite obstacole, ne îndreptăm către Vârful Steiasa cu o altitudine de 1625 m.
Sunteți gata de aventură la maxim? Pentru că urmează o urcare plină de adrenalină!
Și nu în zadar, pentru că ajungem tocmai în vârful muntelui. Priveliștea îți taie respirația, suntem înconjurați de munți și de peisaje fantastice.
După o pauză de 15 minute, plecăm pe coama muntelui iar în față putem admira Munții Baiu.
După o super aventură ne reîncărcăm bateriile în Poiana Hoților. Vom gusta renumita cașcavea, iar apoi ne așteaptă un ospăț pe cinste cu tocană la ceaun și bulz copt la jar.
*Masa este opțională și se tarifează separat.
Traseul Transbai – Lacul Orjogoaia – 5h 30 min mers
Plecăm din Vârful Secăriei și străbatem Izlazul, de unde avem o priveliște minunată asupra Comarnicului și DN1. Continuăm drumul spre munte și ne îndreptăm către Transbai, traversăm Baiul Mic în vecinătate cu Steiasa, iar de acolo putem admira Sinaia.
Ne vom aventura pe creste de până la 2000 m, vom ajunge tocmai pe Vârful Baiu Mare, cu o panoramă superbă asupra Bușteniului, iar la intersecția Transbaiului cu Bușteni facem dreapta spre Muntele Orjogoaia.
După o jumătate de oră de mers pe poalele muntelui, ajungem la Lacul Orjogoaia și de acolo începem coborârea prin pădure timp de maxim o oră, către Valea Seacă.
Aici ne luăm doza de adrenalină la maxim cu o aventură plină de obstacole cum ar fi copaci, râu și teren abrupt.
Acest traseu îl recomandăm pentru avansați.
Dacă nu ai experimentat încă plimbarea cu ATV-ul iarna, pe zăpadă, e...
Citeste mai multTocmai ai ajuns pe Valea Doftanei și probabil te întrebi ce activități...
Citeste mai mult